EN / SLO

Simona Popescu

1965, Romania

Born in 1965. She belongs to so-called "new wave" of Romanian poetry. She graduated in Faculty of Arts in Bucarest, where she works as an assistent. She published four poetry collections: Xilofonul și alte poeme (1990; Xylophone and Other Poems), Juventus (1994), Noapte sau zi (1998; Night and Day), Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie (2006; Operation in Green. My Plaidoyer for Poetry). Together with three renowned poets of her generation Andreijem Bodiujem, Caiusem Dobrescujem and Mariusom Opreo she prepared a book titled Pauza de respirație (1991; Break for Breathing), in 1997 she published an autobiographical novel Exuvii, which was also published in Poland (Wilinka). Excerpt of this novel was included in a textbooks for high schools. She has also published three books of essays: Volubilis (1998), Salvarea speciei (2000) and Clava (2004). Her poems are included in different anthologies at home and in the world. Typical for her poetry is a humorous tone, that hides a philosophical ironic note.

Română:
Sînt un desen de Escher
(fragment din Noapte sau zi, 1998)

E-amiază şi mi-e tîrşă
urechile se-nfoaie sub şoapte felurite
începe...
...ştiu ce-ncepe şi-aş vrea
să sune telefonul
să sune la uşă cineva.

Se-mparte fiinţa-n două
la ceasul plictiselii.
Nu "fiinţa"... mai degrabă ceva-nafara ei
un alb învăţător şi-un negru-nvăţător
ca două stranii plante cu rădăcini comune.

Percepi contrare unde
şi te-plasezi deasupra
sau cum să spun mai bine? – paralel.

Nu sînt cuvinte
ci doar adverse
ce te dispută
prompt:

    Învaţă, -ţi spun!                  Ce rost are să-nveţi?
    Ia-o la stînga!                     La dreapta să o iei!
    Acum e timpul. Pleacă!         De ce n-ai sta pe loc?
    Să nu spui ne-adevăr!          Dar adevărul ce-i?
    Rămîi cu toate-aproape!       Desparte-te de tot!
    Ca prieteni să-ţi rămînă       De ţi-au greşit sau le-ai greşit
    să ai răbdare-ţi spun!          nu-i chip de împăcare!
    Tu află-n umilinţă puterea    Nu te-arăta smerit
    ca să creşti!                        şi ţine-i la distanţă!
    Să nu uiţi de trecut              De vrei să-ncepi ceva, să uiţi!
    O, nu deschide gura            Tu spune ce gîndeşti
    învaţă-ntîi măsura şi-apoi    să-ţi fie vorba clară
    să ticluieşti!                        să taci de-i apă chioară!
    Aşteaptă,                           Ce să aştepţi? Şi cît?
    dar luînd la tot aminte!        Şi de la cine?
    Ascultă şi-ncearcă                S-asculţi pe nătăfleţ?
    să-nveţi ce are preţ!            Să-ţi bagi în minte măsura lor?
    Părînd a fi aproape             Cum ţii să stai departe
    tu ţine-te deoparte!             Fereşte-te de-aproape!
    şi laudă                             Ce laudă s-aduci şi cui
    puterea viului!                    la marginea pustiului?
  
cum stau aşa la intersecţii
holbîndu-mă la albele şi negrele indicatoare
sînt un desen de Escher din care nu mai ies
mă tot despart de mine şi iar mă întîlnesc
îmi intru-n piele mă depăşesc mă uit în spate
carcase goale
structuri exuviale
iar înainte forme asemănătoare.
Îmi pregătesc ieşirea din uniplan.


V slovenščini:
Kot na Escherjevi risbi

(fragment iz Noč ali dan, 1998)


Poldan je in to me spodjeda
v ušesih mi brni od šepetanj
začenja se...
... vem, kaj se začenja in rada bi,
da bi zazvonil telefon,
da bi kdo pozvonil na vratih.

Bitje se razdvaja
ob zbluzeni uri.
Niti ne "bitje"... bolj nekaj zunaj njega,
beli in črni učitelj,
kot dve čudni rastlini z isto korenino.

Zaznavaš nasprotujoče si valove
in se postavljaš nad to
ali, kako bi človek rekel? – paralelno temu.

To ni prepir besed,
sta le dva nasprotnika,
ki se pulita zate,
prav tu, prav zdaj:

Uči se, ti rečem!                             Le čemu bi se učila?
Pojdi levo!                                     Treba je iti na desno!
To je pravi trenutek. Zdaj!               Zakaj ne bi ostala kar na istem mestu?
Ne govori neresnic!                         Kaj pa sploh resnica je?
Umiri se tu!                                    Odlepi se od vsega!
Da obdržiš svoje prijatelje,               Če se prijateljstvo enkrat zataji,
se vadi v potrpežljivosti!                  se je nemogoče pobotati!
V ponižnosti najdi moč                    Ne kloni
rasti!                                             in drži jih na distanci!
Ne pozabi preteklosti!                      Če hočeš graditi, pozabi!
Ne odpiraj ust, preden                     Govori to, kar misliš,
se ne naučiš prave mere, a potem    bodi čimbolj jasna
napletaj po mili volji!                       in ne govori praznih besed!
Počakaj!                                        Čakati na kaj? In kako dolgo?
A z opreznostjo do vsega!               Do česa neki?
Poslušaj in se trudi                         Poslušati bedake?
spoznati, kaj je vredno!                  Se spravljati na tak nivo?
Drži se ob strani,                           Če ti je že do tega, da ostajaš na razdalji,
z izrazom, kot da si čisto blizu!        se varuj tistega, kar je čisto blizu!
In hvali                                         Kako in koga hvaliti   
moč življenja!                                 na obronkih praznine?

Tako negibna na križiščih,
s široko odprtimi očmi pred črno-belimi izveski,
sem Escherjeva risba, iz katere ne morem več izstopiti,
nenehno se razdvajam od same sebe in se spet srečujem,
vrnem se v svojo kožo se prehitim vržem pogled nazaj
moji prazni oklepi
moje eksuvialne strukture
in pred menoj same prav take oblike.

Že pripravljam svoj izstop na eni ravnini.

Prevedla Barbara Pogačnik in Odile Serre


English:
As in an Escher drawing
(fragment from Night or day)       

Noon and I’m worn down.
Again…my ears ring…
the whispering begins…
again I know what this is… wish
the phone would ring
or someone would knock at the door.

Being divides in two
at this hour of boredom.
Not "being" as much as someone else
outside of me, sort of like a white teacher,
or a black one, or like two odd plants
of the same root.

You sense a contrary wave
and you’re above it,
or how might I say it — with me?

These aren’t words
but enemies
that cut down who you are:

You have to learn.                     What good is it to learn?
Go left!                                     Go right!
Right now. Get going!                      Why can’t I stay?
Stay then!                                 Cut yourself off from everything!
If you want to keep friends          Once you lose a friend
you have to have patience    .     you lose a friendship forever.
Discover the power                     Don’t lower yourself,
in humility.                                and keep at a distance.
Don’t forget what happened.       If you want to become friends,
                                               then forget the past.       
Before you open your mouth       Say what you think. Don’t mess around.
measure your words.                  Who cares about the gossip.
Wait!                                        What are you waiting for? How long?
But take care of it all.                 And for whom?
Listen, keep searching                Listen to fools?
for what really counts.                 To see through their eyes?   
Be ready to stand alone,             If you go it alone,   
but act like you’re                      watch out for those who seem
close to others.                         close to you.           
And respect the power               What’s to respect – that you carry this?
that is living!                            And where? To the edge of a void?


So I stared at the crossroads
wide-eyed before the road signs.
I’m an Escher drawing, trapped,
separated from myself,
and yet I meet myself again
and again. I enter my own skin.
Leave my own skin. Look behind
at all my carcasses,
my empty skins,
while in front of me it’s all the same.

I’m leaving the plan.

Translated by Barbara Siegel Carlson and Odile Serre
(Prevod je izšel v literarni reviji Metamophosis, ZDA, 2007)



Română:
Uite fragi, vouă dragi
(fragment din Noapte sau zi, 1998)

Era spre seară şi pustiu – precum spuneam
şi-atîta linişte încît
mi-am amintit
cum leneveam pe pajişte acum vreo zece ani
vorbind despre poeţi
cu nişte prieteni
(aveam douăjdeani şi toţi citeam în draci
din poezia lumii).

Cîţiva prindeau lăcuste
iar fetele frumoase şi viclene îşi învîrteau şuviţe
sau căutau prin iarbă trifoi cu patru foi
şi unul mă-ntrebă de Sapho
(era adevărat că Sapho se aruncase-n mare
pentr-un gagiu, de fapt, FAON?)
dar Keats de ce murise la 26?
şi Ducasse? Dar Marllow?
E oare adevărat c-acela ce deveni statuie naţională
striga nebun să i se smulgă capul?

Ne măsurarăm apoi puterea improvizaţiei şi
Opridor-truverul
ne bătu pe toţi
cu ritmul lui curat şi simplu
vorbind despre iubire şi despre
emoţia din... stomac
(nici nu ştiam pe-atunci
al cărui sediu este phren – adică diafragma).
Stăteam întinsă-n iarbă cu ochii-nchişi
şi-l ascultam:
era fără greşeală ritmul lui
era fără greşeală viaţa lui
făcea pe vremea aia descoperiri
de cioburi din epoci depărtate
şi într-un ring de dans cu toţii se dădeau deoparte
uitîndu-se la el.

Vorbeam despre imaginaţie şi despre realitate
cu Kayus plimbîndu-ne într-un oraş străin şi terasat
iar umbrele-naintea noastră ne însoţeau albastre.
Ne întrebam care-i mai bună
calea lui Colderige sau poate
cea a lui Wordsworth mai bine?
Ne întrebam ce-i fals în poezie
şi cum s-ajungi în viscerele creierale
ale-adormiţilor din jur
şi-mi povesti cum într-o zi citise ceva
unor soldaţi
(era un puşti pe-atunci n-avea nici 16 ani)
şi ăia-l ascultară ca nişte îngeri
în mantale groase de postav cu capetele rase.

O, şi Andrei pe vremea aceea
era cel mai frumos adolescent poet
strîmba din nas la toţi nababii viersului
autohton poieţii băştinaşi contemporani sleiţi
ce amorţiră plăpînda minte omenească.
Trufia lui era strălucitoare precum
o gemă rară şlefuită
şi la lumina ei mormane de livide cărţi se transformau
în praf.

Dar dintre toţi
poate avea dreptate Moco
cel cu limba iute dar altfel cu suflet de hulub
neprihănit: "Ia dă-o-n mă-sa, Poezia
nu vezi că ne-a blegit pe toţi? Ne trage-n piept!
Luăm plasă, băi!
Voi nu vedeţi c-o pupă-n bot tot felul de cretini
şi tanti proaste şi funcţionari uscaţi
şi juni cleioşi?
Vă ameţeşte motoraşul tic-tacul ei?
Voi nu vedeţi că poezia minte?
Voi nu vedeţi că nu ne mai exprimă?
Că e bătrînă, depărtată, moartă?
Mai dă-o-n mă-sa, Poezia!
Ori faceţi alta, zău!
Ci hai mai bine să dansăm să înotăm să facem focul
să vă învăţ să prindeţi peşte cu mîna goală. Hai măă,
mai dă-o-n mă-sa, Poezia...
Uite fragi,
vouă dragi!"

în timp ce glasul lui venea spre mine de-acum
mai mult de zece ani
firescul unei voci de radio m-a pus pe alt macaz:
"Ei se numesc The Sharp şi titlul piesei lor e You"


V slovenščini:
Postrezite si, jagode po mili volji
(fragment iz Noč ali dan, 1998)

Bilo je zvečer, mesto je bilo pusto in prazno,
tišina pa taka, da sem, ko sem šla mimo, dobro videla,
kako moje telo leno leži na travniku. In mlada telesa drugih.
Samih prijateljev. Dvajset let smo bili stari. Kot obsedeni smo brali
svetovno poezijo.
Neprivlačne punce so si zvijale pramene las
in si v travi iskale štiriperesne deteljice,
drugi so po polju lovili kobilice,
nekdo me je spraševal o Sapfo:
(a je to res, da se je ta boga bejbika sama vrgla v vodo
zarad tipa, Faona?)
ampak zakaj je Keats umrl že pri šestindvajsetih?
In Ducasse? In Marlowe?
Je še vedno res, da se je tisti, ki naj bi mu postavili državni spomenik,
drl kot žival, naj mu odtrgajo glavo?

Potem smo se šli improvizacijo
in Opridor – moj prijatelj, pravi truver – je bil najboljši
s svojimi tako jasnimi, preprostimi in nežnimi verzi
ki so govorili o ljubezni in o ... metuljčkih v trebuhu.

Z zaprtimi očmi sem zleknjena v travi
modro poslušala njegov življenjski ritem (njegovo poezijo),
tako brez napak.
V tem času je odkrival sledove oddaljenih obdobij.
In vsi so ga občudovali in se razmikali, ko je plesal čisto sam.

Jaz in Kaius.
Najini senci sta si sledili po tujem mestu.
Domišljija. Resničnost. O tem sva govorila in se spraševala,
katera pot je boljša: Coleridgeova ali Wordsworthova?
Potem sva poskušala sprevideti, da je v vsaki poeziji nekaj umetnega,
pozneje dodanega.
In kako nam lahko uspe vstopiti v možgane uspavanih.

In nekega dne mi je rekel, da je – ko je imel šestnajst let –
prebral nekaj svojih stvari vojakom
in rekel mi je tudi, da so ga poslušali
zelo ubogljivo, pridni kot angelčki
skriti v svojih rjuhastih plaščih
s svojimi obritimi glavami.

Potem je bil tu še Andrei,
takrat je bil najlepši med pesniki.
Norčeval se je iz vseh epigonov avtohtonega verza,
pesnikov od kar nekje, takoimenovanih sodobnikov,
ki so samo sfižili duha.
Bil je oster in bleščeč kot redek drag kamen, zbrušen,
da je njegovo svetlenje pretvarjalo bledo rožnate knjige
v prah.

A od vseh je imel prav le Moco
s svojo nežno dušo, svojo nabrušeno vihravostjo.
Včasih nam je govoril: "Poezija kurba! Namočila nas je!
Vara nas! Zmigajmo se stran! Zdaj nanjo pada že vsak slinavec,
vsaka krastača, pičkice in ubogi klovni!
Ste mogoče uročeni od njenega tiktakanja?
Kaj ne vidite, da vam laže?
Nič več o vas ne pove! Kakšna beda!
Stara je,
mogoče mrtva.
Kurba poezija! Naredite že iz nje kaj drugega,
če ne pa pojdimo raje plesat ali pa zakurit ogenj!
Gremo! Zmigajmo se stran! Kurba poezija!
 
Ej, fantje! Glejte, našel sem jagode,
pridite sem, namestite se udobno in po želji!"

Ko sem poslušala njegov glas – z deset let razdalje –
kako prihaja do mene,
mi je v kratkem preblisku v ušesih zazvenel še nek drug
in me vrgel drugam, sama ne vem, kam:
"imenujejo se The Sharp in njihova pesem ima naslov You..."

Prevedla Barbara Pogačnik in Odile Serre


English:
Help yourself to strawberries
(fragment from Night or day)


It was evening, the town deserted,
so silent I could see – all too clearly – in the past
my own body stretched out lazily in a meadow, alongside other young bodies.
All of us friends. We were twenty. Reading
foreign poetry like mad.
The girls twisted their hair round their fingers, searching the grass for lucky
four-leafed clovers, while others caught grasshoppers in the fields,
someone asked me about Sappho:
was it true the old bird chucked herself off a cliff
over a bloke called Phaon?
and what about Keats, why’d he die at 26?
And Ducasse? And Marlowe?
Is it really true our literary hero turned national monument
roared like a beast begging to have its head pulled off?

So we tried improvising
and Opridor - my friend the troubadour – was the best of us
with his neat verses, which were so simple and so gentle
all about love and those gut feelings.

Me, with my eyes closed, stretched out on the grass
I listened quietly to the faultless rhythm of his
life, his poetry.
Back then he was digging up relics of ancient times.
We all watched and all stood back to make room for him as he danced by himself.

Me and Kaius.
Our shadows followed us into a strange town.
Imagination. Reality. We talked about them and asked ourselves which of the two ways was the best: Coleridge’s or Wordworth’s.
Then we tried to figure out what was true or false in modern poetry.
And how you reach inside people’s minds when they’re switched off.
One day when he was sixteen he said to me he’d read his poem out
to some soldiers and he told me they listened in silence, wide eyed,
not stirring, like angels, heads shaved, enveloped in their heavy coats,
.
Then there was Andrei, the best looking of the poets.
He made fun of poetry-lovers.
Those wannabe -so called "new"- poets
trying to set the spirit in stone.
He was tough and brilliant like a rare gem, polished,
his light turned all that wishy-washy flowery stuff into dust.


But Moco was the only one who was right,
with his gentle soul and his sharp wit.
He often said to us: "Bloody poetry! She’s tricked us.
She’s led us on.  Let’s get out of here.  The only people falling for her
are  pen pushers, timeserving bureaucrats, idiots, old dears
and stupid old men.
 
Has she made you go deaf with her tick tocking?
Can’t you see she’s lying?
She’s got nothing to say to you!  It’s rubbish!
She’s old,
maybe dead.
Bloody poetry!  Do it differently or forget it,
you’re better off dancing, swimming or lighting a campfire.
Let me teach you how to catch fish
with your bare hands.
Let’s go, we’re out of here.  Bloody poetry!

Hey guys, look I’ve found some strawberries,
come on, help yourselves."

As I heard his voice floating towards me - ten years later -
another voice rang in my ear interrupting my train of thought,
led me somewhere, though I didn’t know where:
"that was The Sharp with their latest hit "You"..."

Translated by Maria Jastrzębska in Odile Serre


En français:
Voilà des fraises à votre aise
(Nuit et jour — fragment)

C’était le soir, la ville déserte
un tel silence que j’ai vu — si bien! — dans le passé
mon corps paresseux étendu dans les prés. Et les corps jeunes des autres.
Tous, des amis. Nous avions vingt ans. On lisait comme des fous
la poésie du monde.
Les filles vilaines tortillaient leurs mèches
et recherchaient dans l’herbe leur porte-bonheur, le trèfle
d’autres attrapaient dans les champs des sauterelles
quelqu’un me demanda sur Sapho:
(c’est vrai que c’te nana s’est jetée à l’eau
à cause d’un mec, Faon?)
mais Keats, pourquoi est-il mort à 26 ans?
Et Ducasse? Et Marlowe?
Est-il toujours vrai que celui qui devait devenir statue nationale
s’écriait comme une bête qu’on lui arrachât la tête?

Nous essayâmes alors d’improviser
et Opridor — mon ami, le trouvère — fut le meilleur de tous
avec ses vers si propres, si simples et si doux
portant sur l’amour et sur… l’émoi du ventre
et me jeta ailleurs, je ne sais où:
"…eux, ils s’appellent the Sharp et leur chanson c’est You…"

Retraduit par Christophe Lamiot Enos et Odile Serre


Română:
Matrioşka

1. Aşa-i! – Omul e un stat celular.
Organizarea lui intern se tot schimb:
sînt revoluţiile sînt transform rile
piscurile progresului şi fosforescenţa falimentului
libertatea şi sclavia
ordinea micile tulburări anarhia.
EU sînt un stat cavernicol
ochii s-au obişnuit fără culori
fără gust papilele
ordinea externă m-a terminat
doar psiheea pîlpîie ca-ntr-o peşteră Cocujo
licuriciul din lume cel mai luminat –
nu ştiu nimic să spun
nu pot să mă adun
şi inima şi creierul îmi sînt
străine.
Cine ştie cine poate
să-mi povestească despre mine?
Cine poate să-nşire ca mărgelele pe aţă
fără să se încurce fără să greşească
îi dau jumătate din viaţă.

Nimfele-şi lasă pe rogoz exuviul
musculiţa zboară-n jurul becului chior
se reproduce în aer
şi-apoi ameţită bătrînă deja
cade-ntr-o baltă.

Matrioşka, Matrioşka
spune cîte păpuşele mai sînt la rînd?
Ai în miezul tău şi păpuşa cea mai bătrînă?
E acolo zbîrcită senină lipsită de frică
matrioşka babă-copilă
de care mi-e de pe-acum aşa milă?

    "Mă uit în cer, mă uit în pămînt.
    M-am întrebat cine sînt.
    Gînduri se duc, vin
    Din vînt, din senin,
    Ca nişte păsări rotunde.
    încotro? De unde?
    Glasuri mă strigă cu nume străine.
    M-aţi chemat pe mine?
    Sînt eu cel căutat?
    Mi se pare că vîntul s-a înşelat"
Citind toate astea-ntr-o zi
în timp ce vîjîiau claxoane şi foşnet de vînt
sonerii de bicicletă şi sirene de fabrici
pe cînd afară se-auzeau glasuri de copii
ce mă chemau
am plîns
şi-am adormit şaisprezece ore neîncetat
în timp ce în cap îmi suna:
     mi se pare că vîntul s-a înşelat
     mi se pare că vîntul s-a înşelat
     mi se pare că vîntul s-a înşelat

2. Mai sînt cîţiva ani şi
prietenii mei nu vor mai fi
nişte oameni tineri.
Cartofii încolţesc şi se zbîrcesc.
Nu mai simţim nevoia să ne întîlnim aşa des
nu mai e timp
şi nici n-avem chef
(ori timpul singur clarifică şi te scuteşte
de atîtea gesturi inutile umilitoare pe care
le faci ca să recuperezi să conservi să forţezi
impresia de continuitate).

Uneori nici nu mai ştiu ce simt cu adevărat
ţîşnesc senzaţii vechi pe neaşteptate
amintirea-i aşa vie dar
eşti singur eşti singur eşti singur...
şi cu cît mă gîndesc mai mult la un lucru
îl pierd se destramă se goleşte
ca un cuvînt care repetat
îşi pierde înţelesul
şi-ţi vine să rîzi.

Senzaţia că ai trăit mult dezordonat şi degeaba
(o împotmolire fără ieşire
un harpon
să te fixezi
o gîză alunecînd lent
în borcanul cu miere
absorbită de medii dulci
sufocante nămoluri aurii)

3. În clasele mici am învăţat despre
lupta pentru existenţă dintre
o cioară şi o lişiţă şi tot atunci
cuvîntul tamarix care-mi plăcea aşa mult
fiindc-am crezut deodată că înseamnă frumuseţe
(dar o frumuseţe complicată făcută din multe părţi
ca un ciorchine)
şi-am cunoscut mereu de-atunci şi-am învăţat
care erau orînduielile şi obişnuinţele
strămoşilor noştri
care erau orînduielile şi obişnuinţele
vremii de-acum
despre grohotişuri cimenturi despre breccii
despre gresii înţepenirea nămolului în argile
despre blîndeţea poporului meu
despre lucruri fapte concepte şi-ntîmplări
– o grămadă de şmecherii ale cugetului –
despre Dracu şi Dumnezeu.


V slovenščini:
Maruška

1. Tako je! – Človek se nahaja v celičnem stanju.
Njegova notranja zgradba se spreminja:
obstajajo revolucionarne spremembe, preobrazbe,
vrhunci razvoja in fosforescenca propada,
svoboda in suženjstvo,
režim neznatnih uporov in anarhije.
JAZ SEM v stanju luknjičavosti,
moje oči uporabljajo brez barv,
brez bradavic okusa,
zunanji red me je zbil po tleh,
že zgolj moja duša drhti kot v jami Cocujo –
najbolje razsvetljena kresnica na svetu –
ne vem, kaj naj rečem.
Počutim se izgubljeno, na napačni poti,
tako moje srce kot duh
sta zame tujca.
Kdo ve, kdo mi lahko
pove mojo lastno zgodbo?
Kdo lahko nabere te fižolčke na sukanec,
ne da bi se zmedel ali storil kaj napačnega.
Dala bi pol življenja.
Nimfe se levijo v ločju
mušica se vrti okoli šibke žarnice,
razmnožuje se v zraku
in potem omamljena in že stara
omahne v lužo.

Maruška, Maruška,
povej mi, koliko drugih lutk še stoji v vrsti?
Se ti najstarejša lutka skriva v jedru?
Ali obstaja nagubana, jasna, pogumna
najmanjša Maruška?
Stara punca Maruška,
ki jo že tako preveč obžaluješ?

      "Pogledam v nebo, gledam v tla.
       Zanima me, kdo sem.
       Misli prihajajo in odhajajo
       z vetrom, z jasnega neba,
       kot kakšne zaobljene ptice.
       Od kod? Kam?
       Glasovi me kličejo s tujimi imeni.
       Kako si me ti poklical?
       Sem jaz tista, ki jo iščeš?
       Mislim, da je šlo za napačen veter."

Ko sem nekoč o vsem tem brala,
oglašale so se avtomobilske hupe in pihal je veter,
kolesarji so pritiskali na zvonce, zavijale so sirene,
zunaj je bilo mogoče slišati glasove otrok,
ki so me klicali,
zajokala sem,
se ulegla in spala šestnajst ur,
v glavi pa mi je odzvanjalo:

      "Mislim, da veter ni bil pravi
       Mislim, da veter ni bil pravi
       Mislim, da veter ni bil pravi"

2. Prijatelji se bodo kmalu postarali
Krompirjevi gomolji bodo zgnili in se nagubali.
Ne čutimo več potrebe, da bi se videli,
nimamo več časa,
pa tudi počutimo se ne tako
(morda sam čas uredi stvari in ti prihrani
vse nekoristne in ponižujoče geste
ki si jih storil, da bi obnovil, ohranil ali naprej gojil
občutek, da nadaljujemo).

Včasih sploh ne vem, kaj zares čutim
nenadoma me spreletijo stara vznemirjenja,
spomin je tako živ,
sama si, sama si, sama si …

In bolj kot razmišljam o čemerkoli
se mi misel cefra, izsuši
kot beseda, ki jo prevečkrat ponovimo,
nima več nobenega smisla
in te nasmeji

Občutek, ki si ga imela dolgo časa, slučajno in brez smisla
(zmešnjava v slepi ulici,
harpuna
za pomiritev,
žuželka, ki se v kozarcu počasi
pogreza v med
vsesana v sladko okolje
v umazano, zlato močvirje)

3. V nižjih razredih sem se naučila, kaj pomeni
težavno življenje med
vrano in plešasto kokoško,
in prav tako besedo tamarisk, ki sem jo občudovala,
ker sem mislila, da pomeni lepoto
(celovito lepoto, ki jo sestavlja veliko delov
kot kakšno ozvezdje),
osvojila sem znanje in se za vedno naučila
reda in običajev
naših prednikov,
reda in običajev
našega časa,
in o melišču, cementu, breči,
o krednem blatu, ujetem v kristalni vzorec,
o prijaznosti mojih ljudi,
o stvareh dejanjih pomenih in dogodkih,
o celem kupu duhovnih prevar –
o Hudiču in Bogu.

Prevedla Iztok Osojnik in Cosana Nicolae



Română:
Măsură ordine şi armonie

Prietenii sînt buni şi duşmanii răi
măsură ordine şi armonie
un greier mort
gîndaci în jurul lui
o cloşcă nebună
mîncîndu-şi puiul cleios
măsură ordine şi armonie
frunze brînduşe ciuperci
care prietenii şi care neprietenii
că feţele lor nu spun nimic despre asta
glas aspru şi dulce glas
dar glasul nimic nu-mi spune
duşman sau prieten
greier sau gîndac
nici mersul nici mişcările din timpul dansului
nici vorbele nici veşmintele
nici oamenii cu care umblă

care va trăda?
care se va metamorfoza?
care va fi scos de la inima ta?

vei fi singur
dar nu te speria
oricum ar fi să fie
e totul
măsură ordine şi armonie


V slovenščini:
Red ravnovesje in harmonija

Prijatelji so dobri in sovražniki slabi
red ravnovesje in harmonija
mrtva kobilica
ščurki naokoli
ponorela kokoš
ki žre zlepljenega piščanca
red ravnovesje in harmonija
listje žefrani gobice
morda prijatelji morda neprijatelji
obrazi ne izdajo ničesar
hripav in sladek glas
vendar glas ne pove ničesar
sovražnik ali prijatelj
kobilica ali ščurek
ne hoja ne gibanje med plesom
ne govorica ne obleka
niti ljudje s katerimi se družiš

kdo bo zblebetal?
komu se bo zgodila preobrazba?
koga bodo povlekli iz tvoje duše?

sam boš
a ne boj se
ne glede na to kako bo
vse je
red ravnovesje in harmonija

Prevedli Ana Jelnikar in Cosana Nicolae


En français:
Equilibre ordre et harmonie

Les amis sont bons et les ennemis mauvais
équilibre ordre et harmonie
une sauterelle morte
des cafards autour
une poule folle
mangeant ses poussins pâteux
équilibre ordre et harmonie
les feuilles les crocus les champignons
peut-être amis peut-être non-amis
car leur visage ne diront rien
voix enrouée et voix douce
mais une voix ne me dit rien
ennemi ou ami
sauterelle ou cafard
ni marchant ni se déplaçant en dansant
ni parole ni vêtement
ni personnes alentour avec

qui va trahir?
qui va subir une métamorphose?
qui va être tiré de ton cœur?

tu seras seul
mais n’aie pas peur
peu importe comment cela va se faire
tout est
équilibre ordre et harmonie.

Traduit par Christophe Lamiot Enos et Cosana Nicolae


Suomi:
Tasapainoa järjestystä ja sopusointua


Ystävät ovat hyviä ja viholliset pahoja
tasapainoa järjestystä ja sopusointua
kuollut heinäsirkka
särkien kehystämä
mielipuoli kana
joka syö tahmaista poikastaan
tasapainoa järjestystä ja sopusointua
lehtiä, krookuksia, sieniä
ehkä ystäviä ehkä ei-ystäviä
sillä heidän kasvot eivät paljasta mitään
käheä ääni ja suloinen ääni
mutta ääni ei kerro minulle mitään
ystävä tai vihollinen
heinäsirkka tai särki
ei kävele saati liiku tanssiessaan
eikä puhetta eikä pukua
eikä ihmisiä joiden kanssa liikkua

kuka aikoo ilmiantaa?
kuka tulee läpikäymään muodonmuutoksen?
kuka riuhtaistaan irti sielustasi?

jäät yksin
mutta älä pelkää
kävipä loppujen lopuksi miten tahansa
kaikki on
tasapainoa järjestystä ja sopusointua

Suomennos Jouni Inkala, Cosana Nicolae
(Prevod je izšel v literarni reviji Združenja finskih pisateljev Kirjailija, Finska, marec 2007)



Română:
Zoo

Cîinele are colţ
şoarecu stă ascuns
peştele e alunecos
şarpele scirbos
găina nesimţită
vaca prea liniştită
furnica e mică
iepurele are frică
albina are ac
veveriţa o ascunzătoare
pădurea o ciocănitoare

eu cum mă apăr?

blană păr bidinele perii unghii pieptene colţi podoabe
grăsime săpun piele coarne carne lemn fruct sălbatic
jir dulceaţă miere

eu ce rost am?


V slovenščini:
Živalski vrt

Pes ima čekane
miška je skrita
riba je spolzka
kača ostudna
kokoš brezbrižna
krava pretiha
mravlja je majhna
zajec plašljiv
čebela ima želo
veverica zavetje
gozd ima žolno

kako naj se pa jaz ubranim?

krzno lasje zidanje ščetke nohti glavniki čekani okrasje
maščoba milo koža rogovi meso les divje jagode
žir žele med

kaj sploh počnem tukaj?

Prevedli Barbara Pogačnik in Cosana Nicolae


Suomi:
Eläintarhassa


Koiralla on kulmahampaat
Hiiri on piilossa
Kala on liukas
Ja käärme ällöttävä
kana tepastelee huoletonna
mutta lehmä on liian hiljainen
muurahainen on pieni
kaniini kauhuissaan
mehiläinen kantaa piikkiään
oravalla on suojansa
metsällä tikka

miten minä suojelen itseäni?

turkki hiukset muuri harjoja kynsiä kampoja myrkkyhampaita koristeita
rasvaa saippuaa nahkaa sarvia metsä villimarja
pyökki tammenterhot marmeladi hunaja

mitä minä täällä teen?

Suomennos Jouni Inkala, Cosana Nicolae

Literary association IA

The 4th Golden Boat Poetry Translation Workshop 2006

Zlati Čoln 2010